Numele de gladiator provine de la sabia scurta – numita gladius – pe care acestia o foloseau in lupta.

Gladiatorii au aparut in Roma in anul 294 I.C., cand Marcus si Decimus Brutus, fiii unui nobil roman (Junius Brutus ), dorind sa aduca omagii tatalui lor cu prilejul inmormantarii acestuia, au oferit multimii ca spectacol lupte demonstrative (pe viata si pe moarte) intre trei perechi de sclavi inarmati.

Se spune ca Marcus si-a amintit ca exista, de la etrusci sau de dinaintea lor, traditia ca, la inmormantarea unui mare conducator, cativa sclavi sa fie pusi sa se lupte pana la moarte, ca omagiu pentru cel disparut si ofranda adusa sufletului acestuia. Decedatul era astfel acompaniat in lumea de dincolo de catre insotitori inarmati, spiritul acestuia fiind satisfacut de aceasta ofranda de sange.

Fratii Brutus au devenit repede populari pentru acest cadou adus multimii, iar politicienii romani, observand interesul crescand al multimii fata de luptele de gladiatori au preluat ideea, speculand aceasta posibilitate de a-si castiga, la randul lor, popularitate in randul multimii si a fi astfel, realesi in functii publice.

Prin anul 100 I.C., multimea dornica de un astfel de spectacol devenise atat de mare, incat uriasa aglomeratie si dezordine creata de aceste prilejuri devenise o problema care trebuia solutionata de catre stat. 48956oln33yfd5v

Luptele de gladiatori –ca spectacol public- au devenit atat de populare intr-un timp record, incat finantarea lor a fost preluata de catre imparatii romani care au inteles ca pot astfel sa tina in frau masele oferindu-le pe langa mijloace de subzistenta, (panem et circuses), “paine”, si “circ” adica distractie , sa-si castige astfel popularitate in randul acestora, sa le abata atentia de la problemele grave ale imperiului si totodata sa-i obisnuiasca cu realitatile crude de zi cu zi : sange si moarte.

Asa s-a ajuns la solutia construrii unui amfiteatru gigantic, numit Colosseumul, al carui initiator a fost imparatul Nero. (amfiteatrul era centrul distractiei in Roma antica si existau peste 350 de cladiri de acest gen in intreg cuprinsul imperiului roman). Nero l-a gandit in cadrul unui proiect mai complex, dar ideea sa nu a fost materializata niciodata in ansamblul ei.

Dupa moartea lui Nero si cativa ani de stapaniri nesemnificative si de anarhie, Vespasian ajunge in anul 69 D.C., Imparatul Romei.

El a ordonat continuarea proiectului, pe care il va finaliza – dupa 7 ani de lucru - fiul sau, Titus in anul 80 D.C. (Vespasian a fondat o noua dinastie, numita Dinastia Flaviana, de unde denumirea Colosseumului de Amfiteatrul Flavian.) Intrecerile prilejuite de inaugurarea Colosseumului au durat 100 de zile si nopti, in timpul carora mii de animale si de gladiatori au fost angajati in lupte.

Termenul de Colosseum provine de la statuia colosala – de 36 de metri – care il reprezenta pe Nero in chip de zeu al soarelui, odinioara amplasata langa amfiteatru, demolata ulterior. Nu numai statuia, dar si amfiteatrul era o priveliste grandioasa. lf956o8433yffd

Colosseumul ramane cea mai vestita si mai mare arena construite vreodata de catre romani. In forma de elipsa, cu axa mare de 186 m, axa mica de 150m, avea un perimetru de 520 m si o inaltime de 55m, oferind locuri pentru aproximativ 50.000 spectatori. Fundatia pe care a fost construit avea 12 metri grosime.

Sa cladesti asa ceva, era chiar pentru neintrecutii constructori romani o adevarata provocare. A necesitat – printre nenumarate alte materiale de constructie - zeci de mii de tone de marmura (adusa din apropiere, din Tivoli ) si aproape 300 tone de fier pentru a lega blocurile unul de celalalt. Ca un precedent la materialele prefabricate moderne, multe dintre partile componente ale Colloseumului au fost construite in alta parte si aduse la locul construirii arenei pentru asamblare. Aceasta metoda a permis un ritm accelerat de lucru care a dus la construirea edificiului in numai 7 ani.

Daca pentru muncile brute este de presupus sa fi fost folositi sclavii, precizia finisajelor si varietatea materialelor folosite indica fara nici un dubiu ca au fost executate de catre meseriasi specializati.

Cladirea Colosseumului avea patru etaje. Primele trei contineau 80 de arcade perfect simetrice, fiecare dintre ele fiind impodobite cu cate o statuie,iar al patrulea avea prevazute in pereti ferestre mari si rectangulare.

Zidurile exterioare erau acoperite cu un material pe baza de carbonat de calciu, numit travertina (de culoare crem), peretii interiori din tufa (o roca silicioasa) iar tavanul dintr-un soi de beton.

Podeaua arenei era construita din lemn si era acoperita cu nisip. Marginile arenei erau delimitate de plase inalte cu varfuri ascutite in partea de sus pentru a preveni atacarea spectatorilor de catre animalele din arena, scapate de sub control.

Pornind de la ruinele Coliseumului, arheologii au putut reconstitui modul de desfasurare al luptelor. Dedesubtul arenei exista un labirint de tuneluri continand celule si custi, unde gladiatorii si animalele isi asteptau randul pentru a aparea in arena. Exista pana si un lift care ii urca pana la nivelul arenei.

Tot in zona subterana erau depozitate armele gladiatorilor, echipamentele si decorurile folosite cu prilejul luptei .

In ceea ce priveste tribunele, locurile cele mai bune erau din marmura si se gaseau in primele 20 de randuri, (primul rand inaltat la mai putin de 5 metri deasupra arenei), fiind rezervate aristocratilor de rang inalt. A doua zona era destinata clasei de mijloc, in timp ce a treia era rezervata sclavilor si strainilor. In sfarsit, ultima zona era pentru femei si saraci, care stateau pe banchete din lemn, in spatele unei colonade cu acoperis plat.

Coloseumul avea, ca si Circus Maximus, multe intrari si iesiri pentru accesul lejer al unei mari mase de spectatori, in plus, era prevazut si cu rampe inclinate, intocmai precum stadioanele moderne de atletism. ( toate cele 50.000 de locuri ale Coloseumului puteau fi ocupate in mai putin de 15 minute ).

Colosseumul era prevazut cu un gen de copertina (velarium) care acoperea partial arena, aparand spectatorii de soare sau ploaie.

Copertina era din panza si putea fi ridicata sau coborata ,dupa caz ,de catre un personal special format din marinari experimentati.

Intrarea la Colosseum era libera, acest aspect facand parte din politica imperiala de a multumi masele .

Cele doua genuri de lupte care se tineau aici se numeau venationes (lupta dintre un gladiator si un animal salbatic) si munera (lupta dintre doi gladiatori)

Colosseumul gazduia pe langa lupte intre gladiatori sau intre gladiatori si animale si curse de care, spectacole de circ, piese de teatru, spectacole de mimica, si chiar…batalii navale (naumamchia). Pentru aceasta, arena se inunda cu apa, devenind o piscina uriasa, iar competitorii luptau de la bordul unor ambarcatii care imitau - la scara redusa - corabiile. Pentru ca spectacolul sa fie complet, in apa misunau crocodili, gata sa inhate invinsii aruncati in apa.

Provenienta gladiatorilor era una din cele mai variate : condamnati (criminalii condamnati la moarte - damnati ad mortem - erau trimisi in arena neinarmati sa infrunte animale salbatice), sclavi, prizonieri de razboi (dintre care, o buna parte o constituiau soldatii din teritoriile care se rasculau contra Romei), voluntari care cautau gloria rapida, oameni disperati care nu au gasit alta formula de existenta, sau chiar…imparati romani !

Libera alegere a meseriei de gladiator de catre un cetatean roman (chiar sarac) poate parea stranie la prima vedere, dar are explicatii clare, in primul rand de natura economica. Gladiatorii aveau asigurate 3 mese consistente pe zi, beneficiau de asistenta medicala si, daca se dovedeau valorosi, isi castigau libertatea. Aveau si sansa castigarii unor sume de bani oferite ca premii in competitie. Chiar daca nu puteau deveni cetateni romani, copiii lor aveau acest drept.

Mai erau si cazuri deosebite, de exemplu cetatenii marginalizati, fara perspectiva unei cariere, sau romanii de rang inalt care-si pierdeau averile (dintr-un motiv oarecare ) care nu aveau decat urmatoarele variante : armata, invatamantul (pentru cei literati) sau scolile de gladiatori.

Pentru ca un cetatean roman sa devina gladiator, trebuia mai inatai sa semneze un contract in care se declara de acord sa renunte la drepturile si libertatile de cetatean roman (libertas), sa se supuna la toate umilintele, privatiunile si duritatile impuse de scoala de gladiatori si, in plus, sa fie pregatit sa moara in arena daca situatia o impune.

In ciuda statutului lor de servitori si de oameni in afara legii, gladiatorii (precum atletii moderni) se bucurau deseori de un imens prestigiu, indeosebi in randul tinerilor, care erau fascinati de calitatile lor barbatesti, dar si de doamnele din inalta societate, care ii admirau…pentru acelasi lucru (spre disperarea sotilor lor)

Cat priveste imparatii, exista de asemeni motive speciale, pentru care acestia se supuneau unui exercitiu atat de periculos.

Pe langa pasiunea pentru lupta cu arme si gustul puternic pentru risc si senzatii tari (se spune ca Imparatul Commodus ar fi luat parte in arena la circa 1000 de lupte), acest gen de imparati foloseau arena pentru a-si arata autoritatea comparativ cu cea a elitei aristocrate. Imparatii care apareau ca gladiatori indrazneau sa faca lucruri la care cetatenii de rand n-ar fi cutezat, vrand sa demonstreze tuturor, in public, ca statutul de simplu cetatean nu insemna nimic fata de cel al imparatului, si ca, fiind deasupra legilor, isi permiteau orice.

Gladiatorii proveneau din toate colturile imperiului, de aceea comunicau cu dificultate, ceea ce convenea de minune stapanilor lor, care nu doreau ca supusii lor sa se imprieteneasca si sa faca astfel lupta mai putin sangeroasa.

Gladiatorii se instruiau in scoli cu totul speciale, particulare sau imperiale (numite ludi), trebuind sa se antreneze 3 ani inainte de a intra in arena (cea mai renumita dintre scoli se gasea la Capua).

Toti gladiatorii erau antrenati astfel incat sa asigure un spectacol autentic audientei, de aceea, erau invatati mai degraba cum sa-si dezarmeze si sa-si captureze adversarul decat sa-l omoare cat mai degraba. Elevii acestor scoli isi puteau alege armele si echipamentul. Antrenamentul incepea cu simularea luptei cu ajutorul unui manechin, treceau apoi la lupta cu partener, folosind sabii de lemn. Toti instructorii erau fosti gladiatori care supravietuisera unui numar mare de lupte, de aceea erau priviti cu foarte mare respect. Asa ca toate vietile gladiatorilor era scurte dar dure deoarece sansa reeditarii unei victorii pentru un gladiator era foarte mica (sa zicem, 1:10 ). Daca supravietuiau timp de 3-5 ani luptelor isi puteau castiga libertatea. Putini gladiatori supravietuiau acestei perioade, chiar daca luptele de gladiatori se tineau doar de 2 sau 3 ori pe an (10-12 zile in total ) fiind corelate deseori cu Saturnalia (sarbatoarea lui Saturn).

Aceste jocuri sangeroase organizate de catre romani contrastau puternic cu intrecerile grecilor, intrucat ideile care stateau in spatele lor erau complet diferite. In timp ce la greci intrau in competitie numai barbatii cei mai meritorii din punct de vedere moral, romanii organizau lupte ai caror protagonisti erau, de cele mai multe ori criminali sau sclavi proveniti din teritoriile cucerite. Ei au facut abstractie de conceptia greceasca, intrucat pretuiau mai mult decat orice abilitatea de a ucide in lupta pe oponent. Statutul de celebritate acordat de catre romani acestor criminali de rand sau necetateni probabil ca i-ar fi socat pe greci in perioada lor de aur.

Dar tocmai datorita deosebirilor vizand caracterul luptei, costumatia luptatorilor romani era gandita diferit de cea a grecilor. Daca gladiatorii ar fi intrat in lupta complet goi (precum grecii), rezultatul ar fi fost, fie o lupta foarte scurta terminata intr-o baie de sange, fie una foarte lunga, data fiind precautia excesiva de ambele parti. Juxtapunerea armelor si a partilor din corp neprotejate, ducea la controlul folosirii armelor si la crearea de conditii pentru un duel dinamic si, totodata, tehnic.

Pentru evitarea monotoniei, existau mai multe tipuri de gladiatori care se deosebeau dupa costumatie si armament.

Surse text, imagine

În Roma Antică scriau istorie. Sute de ani au urcat în amfiteatrele antice şi au luptat, adeseori, pe viaţă şi pe moarte, aducându–le romanilor doza de pâine şi circ. După două mii de ani, povestea lor îi inspiră încă pe scriitori, pe realizatorii de film sau de jocuri video. Gladiatorii.

Luptele cu gladiatori erau foarte populare în Imperiul Roman şi modelul lor a fost împrumutat, se pare, de la etrusci. Primele jocuri cu gladiatori cunoscute astăzi au avut loc în anul 310 î. Hr, în Campanians, iar prima luptă între gladiatori a fost înregistrată în Roma în anul 264 î. Hr. În anul 404, Împăratul Honius a interzis luptele cu gladiatori. Numele de gladiator provine de la sabia scurtă –gladius – pe care aceştia o foloseau în luptă.

Gladiatori la şcoală

Erau prizonieri de război, sclavi sau criminali, aşa că statutul de gladiator le convenea adeseori pentru că putea fi sinonim cu drumul spre libertate. Se luptau între ei sau cu animale pentru a distra mulţimea.

Nefiind oameni liberi, gladiatorii aparţineau şi locuiau în şcolile de gladiatori. Erau cazaţi în barăci, împărţite în celule, aveau un teren mare pentru antrenamente şi antrenori speciali pentru fiecare tip de luptă. Marile şcoli aveau şi locuri speciale pentru spectatorii care doreau să asite la antrenamente.

Se pare că în Imperiul Roman existau peste o sută de asemenea şcoli, denumite "ludi", iar cele mai faimoase erau cea din Capua - unde a fost antrenat Spartacus, şi cea din Pompei, îngropată de Vezuviu în anul 79. Viitorii gladiatori se antrenau uneori chiar şi trei ani înainte de a intra în arenă. Luptau, apoi, doar o dată sau de două ori pe an.

Spectacol în arenă

Circul oferit mulţimii era bine plănuit, astfel încât jocurile să fie cât mai bune şi să atragă simpatia mulţimii. Luptele se desfăşurau după amiaza şi erau însoţite de… avanpremiere. Cu o zi sau două înainte de luptă, gladiatorii erau expuşi în public, iar pe stâlpi se pictau programe cu orarul luptelor, date despre cei mai importanţi luptători şi scene de luptă.

Gladiatorii intrau în arenă după-masa, dar deschiderea jocurilor se făcea încă de la amiază prin lupte cu animale şi execuţii publice. Debutul luptelor cu gladiatori era marcat de un ritual: organizatorul, gladiatorii şi servitorii purtând armele combatanţilor, urcau în arenă pentru a se verifica dacă totul este în ordine. Şi startul se dădea, iar luptele avea şi … fond muzical. Grijulii ca spectacolul să placă, orgnizatorii au dezvoltat ideea acompaniamentului muzical, aşa că tempoul luptei era marcat de instrumenşti, deghizaţi în animale.

De obicei, într-o după-amiază, luptau 10-13 perechi de gladiatori, iar o lupta dura 10-15 minute. Finalul era marcat prin moartea, rănirea unui gladiator sau prin faptul că acesta se declara învins. Moartea sau viaţa erau hotârâte de finanţatorul întrecerii, după ce acesta consulta voinţa mulţimii. Pentru uciderea unui gladiator, şcoala era recompensată, iar recompensa era chiar şi de o sută de ori mai mare decât valoarea celui mort. Gladiatorul învingător primea bani, iar la finalul unei cariere glorioase, marele premiu putea fi “rudis”, sabia din lemn care aducea şi libertatea. Istoria arată că faimosul gladiator Flamma a primit această sabie de patru ori, dar a ales să rămână gladiator şi a fost ucis în cea de-a 34-a sa luptă.

Trebuie ştiut că gladiatorilor li se cerea să facă spectacol, dar nu să se ucidă între ei. Ani lungi de antrenamente erau necesari înainte ca aceştia să-şi facă un nume, aşa că rănile mortale erau pe cât posibil evitate.

Amfiteatre mamut, pentru gladiatori

Popularitatea de care luptele gladiatorilor se bucurau i-a determinat pe romani să construiască spaţii speciale pentru acestea. S-au ridicat amfiteatre din lemn, demult dispărute, dar şi din piatră, care rezistă şi astăzi. Aproximativ 230 de asemenea amfiteatre, în formă de cerc sau elipsă, au supravieţuit. Unul dintre ele, Colosseumul e astăzi mândria Romei şi cel mai mare amfiteatru antic din Imperiul Roman, prin cei 189 metri lungime, 156 metri lăţime şi capacitatea de peste 50.000 de locuri. Construcţia lui a început în anii 70-72 şi s-a terminat în anul 80. Colosseumul a fost inaugurat prin jocuri care au durat o sută de zile.

Gladiatorii-pariul nobililor



Atrşi de luptele gladiatorilor s-au arătat a fi, în general, şi nobilii şi împăraţii romani. Mizând pe pâine şi circ, aceştia se întreceau în a oferi lupte şi jocuri fastuoase pentru a ţine mulţimea sub control. 74 de lupte a oferit Titus Flamininus la moartea tatălui său, dar a fost cu mult întrecut de Iulius Cezar care a promis 320 de meciuri în onoarea fiicei sale.

Mai mult, dat fiind orgoliile răbufnite din cauza acestor lupte, împăraţii Romei s-au văzut uneori nevoiţi să stabilească sumele pe care nobilii le puteau cheltui pentru organizarea lor. Şi numărului de gladiatori care putea fi deţinut de un nobil i s-au stabilit limite, iar aceste se situa la… 640.

Pentru unii nobili sau împăraţi romani, pasiunea pentru lupte era atât de mare încât se părea că ei chiar au coborât în arenă şi au luptat ca gladiatori. Printre cei bănuiţi se numără Caligula, Titus, Hadrian.

* Existau mai multe tipuri de gladiatori: secutor – care îşi alerga adversarii prin arenă; Thracian – care avea o armură uşoară şi lupta împotriva gladiatorului Hoplomacus, cel protejat de o armură grea; Retiarus, care lupta cu o suliţă cu trei vârfuri şi o plasă, gen năvod; Mirmillo, cu coif, sabie şi scut oval; Samnitul – care avea scut dreptunghiular; Laquear- avea un lasso. Cei specializaţi în lupta cu animalele se numeau Bestiarus, iar cei care intrau în arenă în care - Essedarius

* Doar 10 % dintre gladiatori mureau în luptă. Puţini dintre ei depăşeau vârsta de 30 de ani, dar acest fapt era cauzat de alte boli şi nu de uciderea în arenă. Oricum, datorită mâncării consistente şi îngrijirilor medicale, gladiatorii trăiau mai mult decât mulţi dintre romani.

* Gladiatorii stângaci se bucurau de o atenţie aparte, datorită rarităţii lor. La fel femeile sau copiii gladiator.

* Anul 73 î. Hr. a adus şi o revoltă a gladiatorilor conduşi de tracul Spartacus. Împreună cu sclavi, ei au format o armată şi între anii 73–71 î. Hr. au învins cinci armate romane. Au fost înfrânţi de oastea generalului Marcus Licinius Crassus.

Sursa